Fara sa-si infraneze vreo clipa impulsurile artistice oarecum avangardiste de dragul accesibilitatii si spectaculosului — lucruri de care va fi acuzat cu furie dupa realizarea celor doua drame lacrimogene mai recente, “Good Will Hunting” (1997) si “Finding Forrester” (2000), Van Sant ne spune aici o poveste delicios de originala, care mizeaza, pentru a-si atrage spectatorii, pe imagini cel putin la fel de mult ca pe cuvinte.
Prin omagierea pe larg a filmului lui Orson Welles “Falstaff” (1965), o adaptare a pieselor lui Shakespeare despre Henric al IV-lea, sub forma folosirii constient anacronice a limbajului de epoca in cateva scenecheie, Van Sant a riscat, fara indoiala, sa-si alieneze — chiar sa-si infurie — publicul american naiv de clasa mijlocie. Desi mult prea putin conventional pentru a fi un succes de casa, filmul a fost elogiat de critici, indragit de fanii lui Van Sant si a primit cateva premii la festivaluri internationale de film.