Loving Couples | F SIDES

Dragoste / Dramă / Romantic
Loving Couples | F SIDES
Cu: Harriet Andersson, Gunnel Lindblom, Gio Petré

Producție:

Suedia, 1964

Durată:

118

Rating:

IM-18 – Interzis Minorilor

Regie:

Mai Zetterling

DETALII

„Păzește-te de femei”, spune un doctor unui alt bărbat în „Loving Couples / Älskande par”.

Suedia, 1915. Plecând de la povestea a trei femei din clase diferite, Angela (Gio Petré), Agda (Harriet Andersson) și Adèle (Gunnel Lindblom), internate în aceeași secție de ginecologie, filmul le rememorează în flashbackuri viețile și răzvrătirile de dinainte de sarcină.

Subversiv în tratarea sexualității, sexului, clasei, religiei, căsătoriei și maternității, debutul lui Zetterling aduce din capul locului aminte de Ingmar Bergman, împărțind cu acesta mulți dintre colaboratorii săi, printre care cele trei actrițe de mai sus, dar și importantul său director de imagine (Sven Nykvist), la care se adaugă nume sonore precum Eva Dahlbeck și Gunnar Björnstrand. - Dora Leu, critic de film

Pe spectrul nostru de emoții, sentimente și trăiri din experiența vizionării, se află: revoltă, ironie, alienare, erotism, ură, dragoste, dezamăgire, ghidușie, căutare, inocență, naivitate, speranță.

TRAILER