Victoria4+ Cinema cu joacă și aventură în cadrul MiniTIFF #27

Animaţie / Scurt metraj
Victoria4+ Cinema cu joacă și aventură în cadrul MiniTIFF #27
Cu:

Producție:

Durată:

90m

Rating:

AG – Audienţa Generală

Regie:

DETALII

Prin 𝗩𝗜𝗖𝗧𝗢𝗥𝗜𝗔 𝟰+ 𝗖𝗶𝗻𝗲𝗺𝗮 𝗰𝘂 𝗷𝗼𝗮𝗰𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗮𝘃𝗲𝗻𝘁𝘂𝗿𝗮̆, programul dedicat copiilor între 4 şi 7 ani, ne propunem sǎ organizǎm în mod regulat proiecții cu scurtmetraje internaționale potrivite pentru copii mici (4 ani+) și părinții lor.

Adu-i pe cei mici la un program scurt de dimineață cu scurtmetraje animate nonverbale (durată 30 minute) reunite sub tematica POVEŞTI CARE NE UNESC din Franța, Belgia, Marea Britanie și Ucraina urmate de activitǎți educative şi interactive, concepute și realizate de echipa ONG-ului Create.Act.Enjoy! După fiecare scurtmetraj lumina se aprinde în sala de cinema şi povestim despre ce am vǎzut, ne și jucǎm, iar la final folosim pentru socializare foaierul cinematografului.

Toamna aduce povești despre animale harnice care se pregătesc de iarnă, o cursă spectaculoasă prin pădure, două surori unite de o legătură specială și o fetiță care transformă atelierul bunicii într-o explozie de culori și creativitate. Iar într-o noapte, când un bebeluș flămând începe să plângă, cineva trebuie să găsească repede o soluție!

Despre scurtmetraje:

𝐍𝐎𝐈𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄 // 𝐍𝐎𝐕𝐄𝐌𝐁𝐑𝐄 (Franța, 2015, r. Marjolaine Perreten) 4 min

Toamna s-a instalat pe malul unui pârâu. O mulțime de animale mici se ocupă cu pregătirile pentru lunga iarnă ce urmează.

𝐈̂𝐍𝐓𝐑𝐄 𝐒𝐔𝐑𝐎𝐑𝐈 // 𝐓𝐎 𝐁𝐄 𝐒𝐈𝐒𝐓𝐄𝐑𝐒 (Franta, 2022, r. Clément Céard, Anne-Sophie Gousset) 7 min

Să ai o soră înseamnă să împărtășeşti o legătură specială și să râdeți împreună. Înseamnă să laşi iubirea sǎ te ghideze. Între cele  douǎ surori din aceastǎ poveste mai e ceva în plus, ceva puțin diferit și e foarte bine și așa.

𝐔𝐋𝐓𝐈𝐌𝐀 𝐙𝐈 𝐃𝐄 𝐓𝐎𝐀𝐌𝐍𝐀̌ // 𝐋𝐄 𝐃𝐄𝐑𝐍𝐈𝐄𝐑 𝐉𝐎𝐔𝐑 𝐃'𝐀𝐔𝐓𝐎𝐌𝐍𝐄 (Belgia, Franta, Elvetia, 2019, r. Marjolaine Perreten) 7 min

Animalele din pădure adună pe ascuns piese de bicicletă abandonate, cu intenția de a construi vehicule pe măsura lor. Se pregătește o cursă grandioasă: ultima cursă a toamnei.

𝐋𝐔𝐍𝐀 𝐒̦𝐈 𝐋𝐔𝐏𝐔𝐋 // 𝐋𝐔𝐍𝐄 𝐄𝐓 𝐋𝐄 𝐋𝐎𝐔𝐏 (Franta, 2014, r. Patrick Delage, Toma Leroux) 6 min

Noaptea. Un oraș adormit, o bucătărie pustie, un cuptor cu microunde care se învârte, un biberon fierbinte și gălăgia unui bebeluș flămând. Cine o să-l hrănească?

𝐀𝐓𝐄𝐋𝐈𝐄𝐑𝐔𝐋 𝐃𝐄 𝐂𝐑𝐎𝐈𝐓𝐎𝐑𝐈𝐄 // 𝐋’𝐀𝐓𝐄𝐋𝐈𝐄𝐑 (Franta, 2019, r. Bianca Mansani) 4 min

O fetiță perturbă rutina bunicii sale, care lucrează în atelierul de croitorie. Cum va reacționa bunica în fața vârtejului de materiale colorate, fire de ațǎ și nasturi?

***

Un eveniment Cinema Together.

SPECTACOLE

15 nov. 10:00 Ia bilet