Mizerabilii / Les misérables

 
Franța 2019 crimă, dramă, thriller / 102 min.
Regia: Ladj Ly
Cu: Damien Bonnard, Alexis Manenti, Djibril Zonga, Issa Perica
Premii: O nominalizare Globul de Aur, un premiu şi 2 nominalizări Cannes, un premiu şi 2 nominalizări Academia Europeana de Film

 
Globul de Aur 2020 - nominalizări
Cel mai bun film într-o limbă străină
 
Violența nu aduce decât violență.
O dramă intensă și puternică, care arată realitatea dură a vieții într-o cunoscută suburbie pariziană, Montfermeil, populată în principal de cei considerați „nu suficient de francezi”, „tinerii răi, imigranți”...cu  conflicte între clanuri, dar și cu poliția, cu tensiuni sociale, rasiale și religioase extreme.
Un film nuanțat și inteligent, regizat  de Ladj Ly, care cunoaște mediul în care se desfășoară acțiunea, el  a crescut acolo, iar în primul său film de lungmetraj folosește doar fapte reale ca inspirație.
 
Titlul Les Misérables” amintește inevitabil de celebrul roman scris de Victor Hugo. Dar povestea nu are loc la mijlocul secolului al XIX-lea când a fost publicată cartea, ci este ancorată în zilele noastre. Asta face filmul cu atât mai  înspăimântător, cu cât nu s-a schimbat prea mult în Monfermeil în ultimii 150 de ani, iar asemănările dintre tinerii de astăzi și Gavroche nu pot fi mai clare...
Film grozav, șocant, în spiritul filmului lui  KassovitzUra” / „La haine”(1995).
Nu există nicio îndoială că „Les Miserables” a lui Ladj Ly va triumfa în acest sezon, precum opera lui Victor Hugo.

  Rezervare Si Cumparare Bilete On-Line