Eveniment - Programul DOCArt la Cinema Victoria

Eveniment,
Programul  DOCArt la cinema Victoria

Cinematograful Victoria lansează începând din noiembrie 2019, proiectul DOCArt care va prezenta bilunar, miercurea de la ora 18, o serie de documentare  de artă, de exceptie, care ne introduc în lumea galeriilor de artă și a biografiei unor pictori celebri ai lumii precum și spectacole preluate de pe marile scene ale lumii. Distribuitor Pannonia Entertainment.

Aceste spectacole de excepție  sunt contractate din afara spațiului de distribuție românesc, motiv pentru care vor avea o singură rulare, maxim două. Sunt subtitrate în limba română,i sunt cotate cu audiență  generală. Considerăm ca ora programată pentru difuzarea lor permite unui segment cât mai mare de spectator să le vadă și mai ales elevilor pe care ne dorim să-i avem la cinematograf într-un număr cât mai mare, la aceste proiecții.

Luni, 16 decembrie ora 20:00

 Salvador Dalí – În Căutarea Imortalității


Miercuri, 18 decembrie ora 17:00

 Veni Domine – Ajunul & Crăciunul la Capela Sixtină  
 
Preț unic 15 lei.