Programul DOCArt la cinema Victoria -  Hitler versus Picasso și alții

Eveniment,
Programul DOCArt la cinema Victoria

Cinematograful Victoria lansează începând din noiembrie 2019, proiectul DOCArt care va prezenta bilunar , miercurea de la ora 18,  o serie de documentare  de artă, de exceptie,  care ne introduc  în lumea galeriilor de artă și a biografiei unor pictori celebri ai lumii precum și spectacole preluate de pe marile scene ale lumii. Distribuitor Pannonia Entertainment.

Aceste spectacole de exceptie  sunt contractate din afara spațiului de distribuție românesc, motiv pentru care vor avea o singură rulare, maxim două.Sunt subtitrate în limba română,i sunt cotate cu audiență  generală.Considerăm ca ora programată pentru difuzarea lor permite unui segment cât mai mare de spectator să le vadă ,și mai ales  elevilor pe care ne dorim să-i avem la cinematograf într-un număr cât mai mare  la aceste proiecții.

Miercuri, 20 noiembrie ora 18:00

 Hitler versus Picasso și alții - Obsesia nazistă pentru artă

Preț unic 15 lei