DOCArt la Cinema Victoria - Plácido Domingo: Seară de Gală

Eveniment,

Programul  DOCArt la cinema Victoria

Cinematograful Victoria  a lansat în noiembrie 2019, proiectul DOCArt care va prezenta bilunar, miercurea de la ora 18, o serie de documentare  de artă, de exceptie,  care ne introduc  în lumea galeriilor de artă și a biografiei unor pictori celebri ai lumii precum și spectacole preluate de pe marile scene ale lumii. Distribuitor Pannonia Entertainment.
Aceste spectacole de exceptie  sunt contractate din afara spațiului de distribuție românesc, motiv pentru care vor avea o singură rulare, maxim două.Sunt subtitrate în limba română,i sunt cotate cu audiență  generală.Considerăm ca ora programată pentru difuzarea lor permite unui segment cât mai mare de spectator să le vadă ,și mai ales  elevilor pe care ne dorim să-i avem la cinematograf într-un număr cât mai mare  la aceste proiecții.
 
Miercuri, 27 noiembrie ora 17:00
 Plácido Domingo: Seară de Gală, a 50-a aniversare

Cu o carieră fulminantă de-a lungul a cinci decenii: peste 150 de roluri pe scenă, 11 Premii Grammy și repertoriul său iconic alături de Luciano Pavarotti și José Carreras, ca unul dintre Cei Trei Tenori, legendarul  Plácido Domingo continua să-și uimească publicul cu un talent vocal neegalat. La 50 de ani de la debutul său, pentru o unică noapte, Plácido Domingo revine pe scena impresionantului amfiteatru Arena Di Verona pentru această seară de gala aniversară, cu trei dintre cele mai renumite roluri ale sale în Nabucco de Verdi, Simon Boccanegraand și Macbeth.
 
Preț unic 30 lei.